Brâncuși în UNESCO
Fiind o prioritate pentru autorităţile locale ale municipiului Târgu Jiu includerea ansamblului monumental Calea Eroilor, realizat de sculptorul Constantin Brâncuşi în Patrimoniul Mondial UNESCO, am considerat necesar să facem cunoscute aceste demersuri în cadrul comunităţii printr-o campanie de informare şi conştientizare a tinerilor şi a publicului larg. Prin intermediul proiectului ,,Brâncuși în UNESCO”, finanțat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, 500 de tineri din liceele partenere au provocat reacţii pozitive în comunitate prin organizarea și participarea la un flashmob în Parcul Coloanei Infinitului, urmat de un concurs local de artă fotografică a ansamblului monumental Calea Eroilor, cele mai reuşite fotografii fiind premiate și expuse în Expoziţia de artă fotografică organizată la Muzeul de Artă şi incluse într-un album.